Eu si cu mine

Cel mai tare urasc in lumea asta Singuratatea...sa spunem ca mi-e cel mai frica de acest lucru...mi-e mai frica de Singuratate decat de Moarte...si cea mai nasoala forma de Singuratate...din punctul meu de vedere sunt mai multe....e cea in care esti inconjurat de oameni dar te simti singur... eu o numesc Singuratatea in mijlocul omenirii...Asa ma simt eu..acum...de vre-o 2 saptamani. Mi-e teama ca voi claca, sincer....E singuratatea care in timpul zilei pastreaza aparentele dar iti macina interiorul ca o molie cara mananca hainele...o simt..la propriu.
Cel mai urat e noaptea cand strang si ma ghemuiesc intr-o perna blestemata care nu-mi vorbeste...nu inteleg Zau!de ce nu-mi vorbeste...vreau sa vorbesc si nu zice nimic...ma lasa sa o sugrum in imbratisari pline de frustrare si lacrimi amare...in fond...pline de Singuratate.
Normal vorbind nu as avea de ce sa ma simt singura...zilnic interactionez cu oameni cunoscuti sau mai putin cunoscuti...dar ma simt mai pustie ca niciodata...nu stiu sa spun de ce,nici eu nu am gasit raspunsul si ma infurii...ma infurii pentru ca simt ca pierd momentele simple din viata,singurele de altfel care imi aduc zambetul pe buze...ele sunt in fata mea si eu le ignor in incercarea disperata de a iesi din impas.
Am impulsuri sa sun pe oricine....chiar as vorbi cu oricine Zau!da stiu k nimeni nu ar intelege ce simt eu de fapt, ce e cu mine...nici eu nu inteleg....asa ca ma abtin...nu mai sun pe nimeni nici macar pe El...mai ales pe EL...e greu...e greu sa strangi o perna rece in brate si sa plangi dupa ce...nu stiu dupa ce...dar sa plangi pana ti se taie respiratia...e dureros Zau!
Feriti-va de Singuratate...Zau ca doare!