Punct. Si de la capat.

De fiecare data cand inchiei un capitol am impresia ca pot incuia peste noapte tot.Ca pot sterge totul cu buretele si ca ma pot trezi a 2a zi ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.De fapt daca stau sa ma gandesc mai bine asa mi-as dori eu.In trecut era mai rau, ma complaceam in situatia de adolescenta neinteleasa,ranita si razvratita.Si plangeam...plangeam mult...si-mi inecam amarul si tristetea in...alcool si tigari si sunt constienta ca daca atunci nu aveam prieteni care sa ma puna sa aleg,care sa ma certe si sa ma ciufuleasca,acum as fi fost rau...Am crescut si m-am maturizat...m-am impietrit si intarit..si ce as fi dat sa raman un copil...Am mai incheiat un capitol din existenta mea,alte vise s-au dus pe apa sambetei...nu foarte multe pentru ca de data asta am refuzat sa ma las prinsa in mirajul visurilor...in schimb am sperat sa fie totul adevarat,sa fie totul bine...nu a fost...de ce? nu stiu...chiar nu stiu,mi s-a refuzat orice raspuns...Niciodata nu am cerut prea mult de la nimeni din cunoscutii mei...am cerut doar sinceritate si atat...in schimb am oferit ce aveam mai bun...E atat de greu pentru o persoana sa fie sincera?
sunt puternica,cel putin de fatada. Am puterea sa ma trezesc sa ma duc dimineata la munca sa zambesc,sa socializez....dupa sa ma duc la cumparaturi si dracu stie p unde mai imi vine mie sa ma duc...de obicei seara pic lata...da sunt zile cand nu-mi vine sa intru in camera din motive considerabile...cand ma pun in pat si ma rog de Mos Ene sa vina mai repede ca sa nu mai am timp sa ma gandesc...S-a terminat si atat.Nu ma mai intreb de ce...eu stiu,in sinea mea am stiut de atunci...
Acum ma duc...sa ma lupt cu mine si restul...

Eu si cu mine

Cel mai tare urasc in lumea asta Singuratatea...sa spunem ca mi-e cel mai frica de acest lucru...mi-e mai frica de Singuratate decat de Moarte...si cea mai nasoala forma de Singuratate...din punctul meu de vedere sunt mai multe....e cea in care esti inconjurat de oameni dar te simti singur... eu o numesc Singuratatea in mijlocul omenirii...Asa ma simt eu..acum...de vre-o 2 saptamani. Mi-e teama ca voi claca, sincer....E singuratatea care in timpul zilei pastreaza aparentele dar iti macina interiorul ca o molie cara mananca hainele...o simt..la propriu.
Cel mai urat e noaptea cand strang si ma ghemuiesc intr-o perna blestemata care nu-mi vorbeste...nu inteleg Zau!de ce nu-mi vorbeste...vreau sa vorbesc si nu zice nimic...ma lasa sa o sugrum in imbratisari pline de frustrare si lacrimi amare...in fond...pline de Singuratate.
Normal vorbind nu as avea de ce sa ma simt singura...zilnic interactionez cu oameni cunoscuti sau mai putin cunoscuti...dar ma simt mai pustie ca niciodata...nu stiu sa spun de ce,nici eu nu am gasit raspunsul si ma infurii...ma infurii pentru ca simt ca pierd momentele simple din viata,singurele de altfel care imi aduc zambetul pe buze...ele sunt in fata mea si eu le ignor in incercarea disperata de a iesi din impas.
Am impulsuri sa sun pe oricine....chiar as vorbi cu oricine Zau!da stiu k nimeni nu ar intelege ce simt eu de fapt, ce e cu mine...nici eu nu inteleg....asa ca ma abtin...nu mai sun pe nimeni nici macar pe El...mai ales pe EL...e greu...e greu sa strangi o perna rece in brate si sa plangi dupa ce...nu stiu dupa ce...dar sa plangi pana ti se taie respiratia...e dureros Zau!
Feriti-va de Singuratate...Zau ca doare!