Pt mine luna noiembrie are o semnficatie aparte.Imi readuce amintiri frumoase si sentimente vechi cu care stiu ca nu ma voi mai intalni.E luna in care as vedea non stop filmul “Sweet november”(alt lucru de care sunt foarte atasata din aceleasi motive prezentate mai sus).
Caut ca disperata un site unde pot citi carti online sau macar sa le downloadez.Vreau sa citesc Mark Levy-Te voi revedea(continuarea cartii “Si daca e adevarat”-Mark Levy)
As putea sa rog pe cineva din tara sa -mi faca comanda la carte dar dureaza prea mult(stiu din experienta proprie)si nu mai am rabdare
Luna asta presimt ca e luna de metamorfoza
O sa trebuiasca sa-mi fac provizii de ciocolata si servetele
AAA apropo maine ma mut in casuta noua(o sa fie un week-end groaznic de ocupat dupa o saptamana de munca teribila)
Cam multe paranteze in postul meu…Cam multe paranteze si prin capsorul meu
La inceputul saptamanii am zis ca ma las de fumat si de raspuns la mailuri….(bineinteles nu am realizat nici unul din aceste 2 lucruri si la cum ma cunosc…nu se va intampla prea curand)…
Intrebarea zilei….Ma mai cunosc????
vineri, 31 octombrie 2008
joi, 30 octombrie 2008
(30 oct. 2008) Olanda
Tara cu cel mai mic T.V.A la mancare si totusi cu cele mai multe taxe.Tara asezata pe nisip cu mult sub nivelul marii.O tara umeda si rece atat la propriu cat si la figurat.O economie f bine pusa la punct dar fara prea multi oameni “buni la toate”.Niste robotei setati sa faca doar ceea ce li se spune,fara pic de simt al distractiei,al ritmului;ai spune ca lor nu le curge sange cald prin vene.Oameni reci si prea calculati,glumeti mai nereusiti decat englezii,prea tehnici si individualisti convinsi.
In urma cu un aproape 1 an viata mi s-a schimbat radical.Am ajuns in tara asta unde nimeni nu moare de foame(ci din contra)dar toti se plang ca nu au bani.Ai mei au hotarat ca trebuie sa lasam Romania pt ceva mai bun.Ce pot sa zic,stiam ca la un moment dat,daca as fi vrut sa ma realizez pe plan profesional,ar fi trebuit sa plec din tara,dar aveam 17 ani si prea multe vise acolo,ACASA.
Am tacut si nu am ripostat.Impachetam,incuiam amintiri,stergeam vise fara ca macar sa spun un simplu NU.
Casa noastra se golea pe zi ce trecea si cu fiecare lucru care disparea,pierdeam o parte din mine.Ma uitam la mama si singurul lucru care ma consola era ca in pantecele ei creste o fiinta care merita un trai mai bun.M uitam la frati miu stiam ca pt a deveni un fotbalist de exceptie are nevoie de conditii bune.Stiam ca asa copilul ce avea sa se nasca va avea un tata acasa in fiecare zi,nu de 4-5 ori pe luna cum se intampla cand era sofer.
Dar eu?
Am avut doar 1 saptamana la dispozitie sa ma despart de un om pe care l-am iubit mai mult decat as fi vrut,decat imi imaginam si decat pot exprima;era totul pt mn.Intr-o saptamana a trebuit sa ma despart de 17 ani traiti acolo,de prietenii cu care imi beam zilnic cafeaua,de cei care imi devenisera frati,surori,cu care impartisem atatea si langa care visasem.
Trebuia sa fiu cls a 12 a,trebuia sa pierdem nopti petrecand sau invatand,ar trebui s fiu langa ei in poza de cls,imbracati in robe;visasem impreuna asta.Ar trebui sa trecem impreuna prin emotiile Bacului,iar apoi sa ne bucuram de studentie.
A ramas doar “trebuia”.I-am lasat in urma.pe ei si ce era mai bun din mine.
Mi-a fost teama ca nu m voi mai simti niciodata cum ma simteam langa ei si vb aia:”de ce ti e frica de aia nu scapi”.Sincer sa spun nici nu-mi mai amintesc cand am ras ultima oara din suflet.Ma uit in oglinda si vad doi ochi goi care nici macar durerea n-o mai arata.Un chip de piatra.
Singura pers care imi umple sufletul de lumina e surioara mea de 4 luni.
Nu-mi place ce am devenit,mi-e dor de Mine in primul rand.
Am 18 ani si viata m-a pus l incercare de cand ma stiu.Probabil ca majoritatea adolescentiilor spun asta, dar eu am incetat inca de pe la 14 ani sa mai dramatizez.Am avut o copilarie nu prea normala si nu in totalitate fericita,drept urmare m-am maturizat prea devreme,cu mult timp in urma.
Daca as avea dreptul l o dorinta,care sa se indeplieasca,mi-as dori din tot sufletul sa nu fi plecat niciodata.Asa nu as fi trebuit sa vad,in dimineata aia, in biserica,cum ceva din EL se stinge,cum durerea ii invadeaza fiecare particica din corp.Nu ar mai fi trebuit sa vad cum colega mea d banca ma izbeste de perete plangand in hohote si spunandu-mi ca nu m lasa sa plec.Nu m-ar mai fi durut sa-i vad stransi in jurul meu,in mijlocul orei,atat de dezamagiti si tristi.
Nu ar mai trebui sa duc povara lacrimilor lor si golulul din inimile multora.Nu as mai fi murit de durere cand l-am sarutat pt ultima oara,cand nu am mai avut putere sa-i zic decat:”Te iubesc si te voi iubi mereu orice ar fi”.Si nu ar mai durea fiecare minut numarat cu cea mai buna prietena,pana la plecare.
As fi vrut sa fiu acolo,in momentele in care visasem s fiu cu ei;as fi vrut sa-mi conduc pe ultimul drum unul dintre cei mai buni prieteni.As vrea sa nu fi pierdut cei mai frumosi ani ai adolescentei,sa fiu iar persoana care deborda de energie,AS VREA SA NU FI PIERDUT.
Acum totul s-a stins;de la iubirea c o simteam pana la propria-mi persoana.
Si pur si simplu as vrea sa nu mai fie o amintire zilele in care radeam nestapanit,cand totul din mine exprima fericire.
Ne-am schimbat prea mult ca sa mai putem fi cei de altadata.
In urma cu un aproape 1 an viata mi s-a schimbat radical.Am ajuns in tara asta unde nimeni nu moare de foame(ci din contra)dar toti se plang ca nu au bani.Ai mei au hotarat ca trebuie sa lasam Romania pt ceva mai bun.Ce pot sa zic,stiam ca la un moment dat,daca as fi vrut sa ma realizez pe plan profesional,ar fi trebuit sa plec din tara,dar aveam 17 ani si prea multe vise acolo,ACASA.
Am tacut si nu am ripostat.Impachetam,incuiam amintiri,stergeam vise fara ca macar sa spun un simplu NU.
Casa noastra se golea pe zi ce trecea si cu fiecare lucru care disparea,pierdeam o parte din mine.Ma uitam la mama si singurul lucru care ma consola era ca in pantecele ei creste o fiinta care merita un trai mai bun.M uitam la frati miu stiam ca pt a deveni un fotbalist de exceptie are nevoie de conditii bune.Stiam ca asa copilul ce avea sa se nasca va avea un tata acasa in fiecare zi,nu de 4-5 ori pe luna cum se intampla cand era sofer.
Dar eu?
Am avut doar 1 saptamana la dispozitie sa ma despart de un om pe care l-am iubit mai mult decat as fi vrut,decat imi imaginam si decat pot exprima;era totul pt mn.Intr-o saptamana a trebuit sa ma despart de 17 ani traiti acolo,de prietenii cu care imi beam zilnic cafeaua,de cei care imi devenisera frati,surori,cu care impartisem atatea si langa care visasem.
Trebuia sa fiu cls a 12 a,trebuia sa pierdem nopti petrecand sau invatand,ar trebui s fiu langa ei in poza de cls,imbracati in robe;visasem impreuna asta.Ar trebui sa trecem impreuna prin emotiile Bacului,iar apoi sa ne bucuram de studentie.
A ramas doar “trebuia”.I-am lasat in urma.pe ei si ce era mai bun din mine.
Mi-a fost teama ca nu m voi mai simti niciodata cum ma simteam langa ei si vb aia:”de ce ti e frica de aia nu scapi”.Sincer sa spun nici nu-mi mai amintesc cand am ras ultima oara din suflet.Ma uit in oglinda si vad doi ochi goi care nici macar durerea n-o mai arata.Un chip de piatra.
Singura pers care imi umple sufletul de lumina e surioara mea de 4 luni.
Nu-mi place ce am devenit,mi-e dor de Mine in primul rand.
Am 18 ani si viata m-a pus l incercare de cand ma stiu.Probabil ca majoritatea adolescentiilor spun asta, dar eu am incetat inca de pe la 14 ani sa mai dramatizez.Am avut o copilarie nu prea normala si nu in totalitate fericita,drept urmare m-am maturizat prea devreme,cu mult timp in urma.
Daca as avea dreptul l o dorinta,care sa se indeplieasca,mi-as dori din tot sufletul sa nu fi plecat niciodata.Asa nu as fi trebuit sa vad,in dimineata aia, in biserica,cum ceva din EL se stinge,cum durerea ii invadeaza fiecare particica din corp.Nu ar mai fi trebuit sa vad cum colega mea d banca ma izbeste de perete plangand in hohote si spunandu-mi ca nu m lasa sa plec.Nu m-ar mai fi durut sa-i vad stransi in jurul meu,in mijlocul orei,atat de dezamagiti si tristi.
Nu ar mai trebui sa duc povara lacrimilor lor si golulul din inimile multora.Nu as mai fi murit de durere cand l-am sarutat pt ultima oara,cand nu am mai avut putere sa-i zic decat:”Te iubesc si te voi iubi mereu orice ar fi”.Si nu ar mai durea fiecare minut numarat cu cea mai buna prietena,pana la plecare.
As fi vrut sa fiu acolo,in momentele in care visasem s fiu cu ei;as fi vrut sa-mi conduc pe ultimul drum unul dintre cei mai buni prieteni.As vrea sa nu fi pierdut cei mai frumosi ani ai adolescentei,sa fiu iar persoana care deborda de energie,AS VREA SA NU FI PIERDUT.
Acum totul s-a stins;de la iubirea c o simteam pana la propria-mi persoana.
Si pur si simplu as vrea sa nu mai fie o amintire zilele in care radeam nestapanit,cand totul din mine exprima fericire.
Ne-am schimbat prea mult ca sa mai putem fi cei de altadata.
(30 oct. 2008) Sunt Dependenta..
Sunt dependenta de amintiri,de iubire,de imbratisarile calde ale prietenilor,de privirile de incurajare ale lor,de zambetul lui,de zilele calde de vara,de cafea,de fratii mei,de rasu cristalin al surioarei mele,de certile cu frati-miu,de tigari,de sentimente,de cuvinte,de autocritica,de poze,de abstract,de muzica,de culoare-nonculoare,de privirea lui de dimineata,de non-sensuri,de pilde,de “Sweet November”,de organizare,de scris,de monologuri,de lacrimi,de schite,de negare….de regret…
Si lista ar putea continua ….
Asta sunt….
Dependenta mai ales d ce am fost,
Speriata de ce snt azi,
Intrigata de ce simt,
Dezamagita de lasitatea mea ,
Ingrozita de pustietatea din mine,
Neincrezatoare in nimeni si nimic,
Altcineva decat cine eram in urma cu mai putin de un an…
In concluzie, bine ati venit pe blogul meu,un blog incarcat cu emotii,sentimente,ganduri
Si lista ar putea continua ….
Asta sunt….
Dependenta mai ales d ce am fost,
Speriata de ce snt azi,
Intrigata de ce simt,
Dezamagita de lasitatea mea ,
Ingrozita de pustietatea din mine,
Neincrezatoare in nimeni si nimic,
Altcineva decat cine eram in urma cu mai putin de un an…
In concluzie, bine ati venit pe blogul meu,un blog incarcat cu emotii,sentimente,ganduri
Abonați-vă la:
Postări (Atom)