Ma uit cu stupoare la ceas....s-au implinit putin peste 24 ore de cand mi-am afundat complet capul si ochii in laptop...si nu numai...toate gandurile,reflexele, visele proprii si fantezia sunt adanc infipte inauntrul ecranului de 13'. In realitate sunt adancite mult mai departe de suprafata asta supreficiala de inginerie. Uitasem cat de mult ma destinde lectura.
O buna prietena mi-a redeschis apetitul printr-o timida incercare de a experimenta o noua modalitate de a ne lasa de fumat. Mi-a trimis un document .pdf :"Carte Anti Fumat- Allen Carr". Am inceput s-o citesc la servici amuzata si curioasa,din plictiseala chiar.
Desi "cartea" suna promitatoare, eu nu eram destul de convinsa ca va fi mai mult decat o modalitate de a-mi pierde timpul. Pe parcurs m-a acaparat si desi nu este genul de carte care sa te faca sa-ti imaginezi foarte multe,m-am cufundat repede si profund in randurile ei.Nu-mi spunea nimic din ceea ce nu stiam deja,numai ca are obiceiul de a se repeta(cateodata agasant)Probabil cu rol de a accentua si de a intari.
Tre' sa marturisesc ca parcurgand paginile am inceput sa cred ca ma va ajuta, ca ma voi lasa de fumat printr-o metoda noua, putin cunoscuta si absolut ilara din punctul meu de vedere. Astfel incat am plecat de la birou cu laptopul in brate. Credeam cu tarie ca succesul consta in a nu-mi dezlipi ochii si implicit atentia de la ea.
Nici nu stiu cand am ajuns acasa si in aproximativ 2 ore am devorat-o.
Fara sa-mi dau seama trageam insetata din tigare.Nu avusese efect, cel putin nu pe moment. Nu m-a invadat tristetea esecului, dimpotriva incercam sa urmez instructiunile.M-am lasat pagubasa, recunoscandu-ma in scuzele fumatorilor ce erau cuprinse in carte. TOATE dar toate; cred ca autorul nu a ratat nici o scuza pe care unul din noi,dependentii sa nu o folosim.
Desi nu m-a ajutat personal, sunt sigura ca toate cazurile "rezolvate" de care vorbeste autorul sunt reale si ce m-a determinat cu adevarat sa trec de primul capitol este faptul ca El,autor,narator....om, oricum vreti sa-i ziceti este un fost fumator inrait, foarte inrait care a reusit.Cartea astfel devenind personala si apropiata tie, ca cititor....facandu-te sa scapi de exasperarea gen:"inca niste sfaturi si solutii din partea unor oameni "perfecti" ce nu ne spun nimic din ce nu stim, dar ei insusi avand prea putin habar despre ce vorbesc cu adevarat"
Nu am de ce sa deliberez foarte mult pe tema asta,cum am spus cartea e de gen psihologic nu fantazist. O recomand cu caldura ca pe o lectura...interesanta, diferita.
Ce e poate mai departat de "zilele noastre"este faptul ca El crede si a crezut cu tarie in convingerea proprie,ignorand scepticismul tuturor si indeplinindu-si telul prin tarie, ambitie,stapanire de sine si optimism
Cam rar in zilele noastre,chiar si cand e vorba de o "simpla" dependenta...de orice fel ar fi ea:)
In prezent sunt in lumea lui Stephenie Meyer si a vampirilor ei
Sunt transpusa total acolo de ieri de pe la 18:00. Am citit pana azi dimineata la 4:30 cand simteam ca ochii se inchid in ciuda eforturilor mele zadarnice,cand simteam ca nu mai au nici un sens cuvintele alea si cand imaginatia mea intrase in slow motion.Am decis ferm in momentul ala ca e timpul sa nu superficializez ultimele ore petrecute in felul ala prin simpla incapatanare de a termina Al doilea volum, dupa ce primul ma tinuse in priza si pana la jumatatea celui de al 2-lea am plans ca un copil innabusindu-mi suspinele si geamatele.Acum citesc Eclipse(part a 3a)si nu ma las pana nu termin....500 si ceva de pagini da' ce dracu...in 8 ore am terminat primele doua volume....pana dimineata il termin
Am vazut filmul....ambele si sunt cu atat mai incantata ptr ca imaginatia ma ajuta mult si spre uimirea mea, vizionarea filmului(/or) nu-mi umbreste cu nimic lectura(ca in alte cazuri de adaptari)ba din contra
Dar pe tema Twilight o sa revin ulterior pentru ca e mult de scris si vreau sa dedic o atentie sporita subiectului "cronicii" ce o voi face
Sunt in Transa. pt foarte putine lucruri scot un pic capul la suprafata, iar putin inseamna f putin...
miercuri, 30 iunie 2010
marți, 29 iunie 2010
Happy B-Day my Dear
Yup, a mai trecut un an si am schimbat prefixul.I'm getting old...poate la varsta asta n-ar trebuie sa-mi pese sau sa ma ingrijoreze lucru asta dar cum eu sunt pe de'andoasele ma sperie si ma intristeaza.Cum imi sta in fire, de ziua mea n-am petrecut,n-am simtit nevoia.Am simtit doar ...tristete.In ultimii ani e singurul lucru pe care-l simt de ziua mea:)Timpul trece si stiu ca nu-mi sta in putere sa-l opresc si mai mult decat atat, parca e mai greu ca niciodata sa tin pasul cu el:)Ma uit in urma si vreau sa bifez realizarile din ultimul an...e greu sa gasesc ceva care sa ma fi multumit pe deplin, sau ceva devenit realitate din tot ce mi-am dorit cu adevarat.Am o slujba bunicica,am o surioara ce ma umple de fericire...si...si o iubire doar a mea,de care nimeni nu stie,care-mi ingreuneaza psihicul,fizicul...
Blow the candless and make a wish...m-am gandit 2 zile ce sa-mi doresc,ce ar fi mai important in momentul asta pt mine,de ce am nevoie urgent...si cand a ajuns in fata celor 20 de lumanari am avut un blank total:) Am inchis ochii am strans din dinti si am rastit cu voce tare in coridoarele mintii singura dorinta ce a iesit la suprafata din negura...Mi-am dat seama ulterior ca iar ma las dusa de val si ca am inceput iar sa cred in povesti, sa-mi doresc poate imposibilul,ca pierd din vedere lucruri mai importante decat ceea ce mi-am dorit...n-am mai fost atat de egoista in a-mi dori ceva de cand am implinit 16 ani.:)
Dar cine poate sa ma acuze ca-mi doresc iubire?Dar o iubire sincera si adevarata,care sa ma protejeze, sa ma incite, sa-mi ofere siguranta si clipe de neuitat?
Nici nu mai sunt in stare sa-mi stabilesc niste teluri pt anul ce vine,parca totul e inghetat in mine...minte, ratiunea....nu simt decat cum imi clocoteste sangele in vene si cum ma podidesc lacrimile cateodata
E grea povara ce-o duc pe umeri....si-mi umbreste mintea:)
Blow the candless and make a wish...m-am gandit 2 zile ce sa-mi doresc,ce ar fi mai important in momentul asta pt mine,de ce am nevoie urgent...si cand a ajuns in fata celor 20 de lumanari am avut un blank total:) Am inchis ochii am strans din dinti si am rastit cu voce tare in coridoarele mintii singura dorinta ce a iesit la suprafata din negura...Mi-am dat seama ulterior ca iar ma las dusa de val si ca am inceput iar sa cred in povesti, sa-mi doresc poate imposibilul,ca pierd din vedere lucruri mai importante decat ceea ce mi-am dorit...n-am mai fost atat de egoista in a-mi dori ceva de cand am implinit 16 ani.:)
Dar cine poate sa ma acuze ca-mi doresc iubire?Dar o iubire sincera si adevarata,care sa ma protejeze, sa ma incite, sa-mi ofere siguranta si clipe de neuitat?
Nici nu mai sunt in stare sa-mi stabilesc niste teluri pt anul ce vine,parca totul e inghetat in mine...minte, ratiunea....nu simt decat cum imi clocoteste sangele in vene si cum ma podidesc lacrimile cateodata
E grea povara ce-o duc pe umeri....si-mi umbreste mintea:)
marți, 22 iunie 2010
miercuri, 16 iunie 2010
Melodia Zilei
Nu sunt depresiva:)
Am doar nevoie de o perioada de chill
In perioadele de chill ma delectez cu balade rock....Calmeaza furtunile launtrice:)
Am doar nevoie de o perioada de chill
In perioadele de chill ma delectez cu balade rock....Calmeaza furtunile launtrice:)
marți, 15 iunie 2010
Quotes
“Have you ever been in love? Horrible isn't it? It makes you so vulnerable. It opens your chest and it opens up your heart and it means that someone can get inside you and mess you up. You build up all these defenses, you build up a whole suit of armor, so that nothing can hurt you, then one stupid person, no different from any other stupid person, wanders into your stupid life...You give them a piece of you. They didn't ask for it. They did something dumb one day, like kiss you or smile at you, and then your life isn't your own anymore. Love takes hostages. It gets inside you. It eats you out and leaves you crying in the darkness, so simple a phrase like 'maybe we should be just friends' turns into a glass splinter working its way into your heart. It hurts. Not just in the imagination. Not just in the mind. It's a soul-hurt, a real gets-inside-you-and-rips-you-apart pain."
miercuri, 26 mai 2010
What is love?
Iubirile sunt diferite de la o experienta la alta.Nu se aseamana, nu se compara, nu se masoara.Eu una,iubiind cu adevarat de 2 ori pana acum,nu am putut spune niciodata ca pe "X" l-am iubit mai mult decat pe "Y". Am stiut doar ca e iubire.Dar ce e iubirea pana la urma?
E acea senzatie de nerabdare pana la cea clipa revederii? Sunt acei fluturi ce-ti cutremura fiinta doar cand simti parfumul? E slabiciunea genunchiilor in fata celui ce s-a apropriat parca sa-ti soarba ultimul strop de aer ce s-a cuibarit in capul pieptului? E ritmul alert al inimii atunci cand simti in spatele tau pe cineva si te rogi in sine sa fie El? E privirea asupra fiecarui coltisor,de jur imprejur,asteptand sa se iveasca Cineva? Sunt acele scenarii pe care le regizam in minte...despre situatii inventate de inima? E speranta? Speranta ca regiile se vor "pune in scena"mai devreme sau mai tarziu? E sentimentul ala coplesitor ce te inunda atunci cand ti se pare ca ai primit un semn? E dorul in care te afunzi desi n-a trecut nici o ora de la utima intrepatrundere a priviriilor? E dorinta de abandon total al lumii intregi, pt doar 5 minute in bratele lui?
Daca am invatat ceva din iubire pana acum, e ca iubirea nu e un lucru ci o avalansa de sentimente, de intamplari...o avalansa de lucruri mici ce compun un urias Puzzle care se intregeste zi de zi, clipa de clipa.In prezenta sau in lipsa celuilalt. Te ridica pe cele mai inalte culmi, dar te si doboara cand te luvesti de realitate. Pentru ca iubirea e un vis, un basm care la un moment dat se pierde in umbrele gri ale realitatii.
Cat de greu e sa iubesti? Dar cat de greu e sa iubesti in taina?
Sa traiesti acea avalansa singura? intr-o lupta continua de a afisa o mare linistita si limpede, cand inauntrul tau se prabusesc nameti nameti...
Cat de greu e sa te multumesti cu un insemnificativ semn? Cu o copilareasca tachinare? Sa ti se inmoiae fiinta la o simpla atingere accidentala? Sa nu poti saruta cand buzele ard de dorinta? Sa privesti o persoana incercand sa-ti impui o realitate pe care inima se incapataneaza s-o transforme in basm? Sa iti doresti cu ardoare sa devii personaj principal in propria regie...dar incertitudiniile realitatii sa nu-ti permita nici macara sa scrii primul cuvant din primul capitol al scenariului?
E greu...e o lupta continua cu mine insumi de a ascunde dorinta. Ma joc de-a v-ati ascunselea cu propria-mi avalansa, zi de zi, clipa de clipa...incerc sa mai castig un ragaz de cateva lacrimi.
Incerc si-mi doresc sa descopar Semnul...un lucru plauzibil care sa-mi dea unda verde fanteziei...fanteziei reale...povestii cu 2 protagonisti nu cu 1.
E razboiul meu cu sentimentele care se amplifica de la zi la zi. Pe masura ce incerc sa le ingrop...ele cresc. Cateodata ma coplesesc si se ridica la limita rabufnirii.
Nu stie nimeni decat eu. Si ,a straduiesc sa nu fac vre-o miscare care sa ma dea de gol.
E greu sa-ti sugrumi emotiile, reflexele...sa-ti ingheti tresaritul cand auzi Numele. Sa te impietresti cand auzi vocea si ai vrea sa fugi, sa-i fi aproape.
E greu sa calculezi fiecare miscare ca sa ajungi in preajma sa cat mai des fara ca cineva sa sesizeze asta
Dar cel mai greu e sa incerci sa-ti inoculezi ideea ca nimic nu e ceaa ce pare cand inima striga sa-ti urmezi instinctele; ca semnele nu sunt reale, cand toti ceilalti le percep. Incerc sa fiu obiectiva si detasata si cand sunt mai inversunata, totul in jurul meu se aliaza in a-mi demonstra ca e rost de ceva...
Si ma iluzionez...si visez...cu ochii deschisis de cele mai multe ori
Nu e iubire...nu inca...dar inauntru meu ninge cu fulgi mici si desi
E greu pana sa si recunosc fata de mine ca e ceva mai mult decat un atasament normal
Sper doar sa fiu puternica in continuare si sa nu las nimic din toate astea sa-mi afecteze munca.
Vezi mai multe video din Muzica
E acea senzatie de nerabdare pana la cea clipa revederii? Sunt acei fluturi ce-ti cutremura fiinta doar cand simti parfumul? E slabiciunea genunchiilor in fata celui ce s-a apropriat parca sa-ti soarba ultimul strop de aer ce s-a cuibarit in capul pieptului? E ritmul alert al inimii atunci cand simti in spatele tau pe cineva si te rogi in sine sa fie El? E privirea asupra fiecarui coltisor,de jur imprejur,asteptand sa se iveasca Cineva? Sunt acele scenarii pe care le regizam in minte...despre situatii inventate de inima? E speranta? Speranta ca regiile se vor "pune in scena"mai devreme sau mai tarziu? E sentimentul ala coplesitor ce te inunda atunci cand ti se pare ca ai primit un semn? E dorul in care te afunzi desi n-a trecut nici o ora de la utima intrepatrundere a priviriilor? E dorinta de abandon total al lumii intregi, pt doar 5 minute in bratele lui?
Daca am invatat ceva din iubire pana acum, e ca iubirea nu e un lucru ci o avalansa de sentimente, de intamplari...o avalansa de lucruri mici ce compun un urias Puzzle care se intregeste zi de zi, clipa de clipa.In prezenta sau in lipsa celuilalt. Te ridica pe cele mai inalte culmi, dar te si doboara cand te luvesti de realitate. Pentru ca iubirea e un vis, un basm care la un moment dat se pierde in umbrele gri ale realitatii.
Cat de greu e sa iubesti? Dar cat de greu e sa iubesti in taina?
Sa traiesti acea avalansa singura? intr-o lupta continua de a afisa o mare linistita si limpede, cand inauntrul tau se prabusesc nameti nameti...
Cat de greu e sa te multumesti cu un insemnificativ semn? Cu o copilareasca tachinare? Sa ti se inmoiae fiinta la o simpla atingere accidentala? Sa nu poti saruta cand buzele ard de dorinta? Sa privesti o persoana incercand sa-ti impui o realitate pe care inima se incapataneaza s-o transforme in basm? Sa iti doresti cu ardoare sa devii personaj principal in propria regie...dar incertitudiniile realitatii sa nu-ti permita nici macara sa scrii primul cuvant din primul capitol al scenariului?
E greu...e o lupta continua cu mine insumi de a ascunde dorinta. Ma joc de-a v-ati ascunselea cu propria-mi avalansa, zi de zi, clipa de clipa...incerc sa mai castig un ragaz de cateva lacrimi.
Incerc si-mi doresc sa descopar Semnul...un lucru plauzibil care sa-mi dea unda verde fanteziei...fanteziei reale...povestii cu 2 protagonisti nu cu 1.
E razboiul meu cu sentimentele care se amplifica de la zi la zi. Pe masura ce incerc sa le ingrop...ele cresc. Cateodata ma coplesesc si se ridica la limita rabufnirii.
Nu stie nimeni decat eu. Si ,a straduiesc sa nu fac vre-o miscare care sa ma dea de gol.
E greu sa-ti sugrumi emotiile, reflexele...sa-ti ingheti tresaritul cand auzi Numele. Sa te impietresti cand auzi vocea si ai vrea sa fugi, sa-i fi aproape.
E greu sa calculezi fiecare miscare ca sa ajungi in preajma sa cat mai des fara ca cineva sa sesizeze asta
Dar cel mai greu e sa incerci sa-ti inoculezi ideea ca nimic nu e ceaa ce pare cand inima striga sa-ti urmezi instinctele; ca semnele nu sunt reale, cand toti ceilalti le percep. Incerc sa fiu obiectiva si detasata si cand sunt mai inversunata, totul in jurul meu se aliaza in a-mi demonstra ca e rost de ceva...
Si ma iluzionez...si visez...cu ochii deschisis de cele mai multe ori
Nu e iubire...nu inca...dar inauntru meu ninge cu fulgi mici si desi
E greu pana sa si recunosc fata de mine ca e ceva mai mult decat un atasament normal
Sper doar sa fiu puternica in continuare si sa nu las nimic din toate astea sa-mi afecteze munca.
Vezi mai multe video din Muzica
marți, 13 aprilie 2010
13
Marti 13.
Ciudata zi...grea...
Nu sunt o fire superstitioasa...in fine... nu exagerat.Am si eu micile mele scapari.
Par example nu ma intorc din drum cand ies din casa decat daca e vorba de lucruri extrem de importante si chiar si atunci...ma eschivez in marea majoritate a cazurilor pentru ca e probata superstitia...pur si simplu mie-mi merge rau daca ma intorc din drum.
Desi imi plac pisiciile negre in conditiile in care urasc pisisciile in genere, daca imi taie calea o pisisca neagra stiu ca ceva va avea sa se intample. Nu incep sa fac fel si fel de ritualuri cu mers 7 pasi in spate etc(desi in copilarie ma distram asa)numa' ca stiu ca ceva va merge prost.
Mi-e frica de spartul oglinzii. Nu mi s-a intamplat dar ma tem de acest gand si de cei 7 ani de ghinion(eu zic ca imi ajunge o viata intreaga).
Incerc pe cat pot de mult sa ies din casa cu piciorul drept si sa ma trezesc in fiecare dimineata cu fata catre tavan.
Lista poate continua,dar cu lucruri mici si lipsite de cunoscutele ritualuri.
Niciodata nu m-am speriat de o zi de 13 sau mai ales de Marti 13. Ma amuzam teribil cand ii auzeam pe altii "moama azi e marti 13-3 ceasuri rele sa vezi ca o sa faca si-o sa imparta" Era absolut hilar cum se agitau unii in jurul acestei superstitii. In schimb dadeam vina pe aceasta zi si/sau data de fiecare data cand luam o nota mica la vre-o lucrare sau eram ascultata si nepregatita fiind, o dadeam in bara....dar realizam ca sunt simple motive pentru faptul ca nu ma pregatisem
Totusi aceaste zile au un iz sumbru si oricat de nesuperstitios ai fi tot te astepti sa se intample ceva. Pluteste in aer un fel de tensiune si parca lumea e mai posomorata si mai ingandurata.
Azi am o zi proasta...bine nu e ceva nou la mine, dar e ostenitoare aceasta zi de Marti 13.
Sunt foarte foarte obosita. Am muncit pana tarziu aseara si azi dimineata a trebuit sa fiu iar devreme la munca.Pe mine oboseala ma face irascibila si ma enerveaza la culme ca ma simt moale si sunt neatenta si nu ma pot concentra.
Dapz am o zi proasta. Si nu mai e vorba de note proaste la scoala intr-o zi de Marti 13 ci de evaluariile personale asupra-mi propriei persoane intr-o zi de Marti 13.
Nemultumitoare evident.
Ciudata zi...grea...
Nu sunt o fire superstitioasa...in fine... nu exagerat.Am si eu micile mele scapari.
Par example nu ma intorc din drum cand ies din casa decat daca e vorba de lucruri extrem de importante si chiar si atunci...ma eschivez in marea majoritate a cazurilor pentru ca e probata superstitia...pur si simplu mie-mi merge rau daca ma intorc din drum.
Desi imi plac pisiciile negre in conditiile in care urasc pisisciile in genere, daca imi taie calea o pisisca neagra stiu ca ceva va avea sa se intample. Nu incep sa fac fel si fel de ritualuri cu mers 7 pasi in spate etc(desi in copilarie ma distram asa)numa' ca stiu ca ceva va merge prost.
Mi-e frica de spartul oglinzii. Nu mi s-a intamplat dar ma tem de acest gand si de cei 7 ani de ghinion(eu zic ca imi ajunge o viata intreaga).
Incerc pe cat pot de mult sa ies din casa cu piciorul drept si sa ma trezesc in fiecare dimineata cu fata catre tavan.
Lista poate continua,dar cu lucruri mici si lipsite de cunoscutele ritualuri.
Niciodata nu m-am speriat de o zi de 13 sau mai ales de Marti 13. Ma amuzam teribil cand ii auzeam pe altii "moama azi e marti 13-3 ceasuri rele sa vezi ca o sa faca si-o sa imparta" Era absolut hilar cum se agitau unii in jurul acestei superstitii. In schimb dadeam vina pe aceasta zi si/sau data de fiecare data cand luam o nota mica la vre-o lucrare sau eram ascultata si nepregatita fiind, o dadeam in bara....dar realizam ca sunt simple motive pentru faptul ca nu ma pregatisem
Totusi aceaste zile au un iz sumbru si oricat de nesuperstitios ai fi tot te astepti sa se intample ceva. Pluteste in aer un fel de tensiune si parca lumea e mai posomorata si mai ingandurata.
Azi am o zi proasta...bine nu e ceva nou la mine, dar e ostenitoare aceasta zi de Marti 13.
Sunt foarte foarte obosita. Am muncit pana tarziu aseara si azi dimineata a trebuit sa fiu iar devreme la munca.Pe mine oboseala ma face irascibila si ma enerveaza la culme ca ma simt moale si sunt neatenta si nu ma pot concentra.
Dapz am o zi proasta. Si nu mai e vorba de note proaste la scoala intr-o zi de Marti 13 ci de evaluariile personale asupra-mi propriei persoane intr-o zi de Marti 13.
Nemultumitoare evident.
duminică, 21 februarie 2010
I'm back
...la fel si Ik :X:X:X. Ufff chiar am nevoie sa incep sa scriu iar...am tot zis ca o fi si o impartii, am gasit scuze..."lasa ca scriu maine"....si ete ca se facura cam 8 luni de la ultima postare....nici macar in jurnalul real nu am mai scris nimic....nici macar pe bucatele de hartii..in fine ideea e ca intai trebuie sa-mi ordonez un picutz gandurile ca sa nu scriu degeaba si fara noima...apoi voi lua incet, pe rand, fiecare lucru pe care simt ca trebuie sa-l exteriorizez....oricum ideea de baza....I'm not good....ma simt nimeni de nicaieri si a nimanui:)But....revin in curand:X
Abonați-vă la:
Postări (Atom)