Orfan

Am invatat sa scriu atunci cand trairile imi incetoseaza mintea, cand nu gasesc raspunsuri firesti la dureri simple, atunci cand sunt pe muchia colapsului; si am invatat sa public “meme-urile” atunci cand mintea se limpezeste, atunci cand ceea ce scriu nu urla furie, dezamagire si durere.

De data asta am facut o exceptie: nu am scris atunci cand eram pe culmile dezamagirii, ale furiei, ale tristetii. De data asta nu cenzurez, nu editez.

Asta e despre dezamagire. Despre dezamagirea persoanelor dragi, despre dezamagirea sufletelor curate din jurul meu, despre durerea copilului din mine.

Si ce dezamagire e mai mare decat cea produsa de cei mai apropiati oameni? De cei care ti-au consolidat principiile, cei care te-au ajutat sa devii persoana care esti azi? Cei care te-au ajutat sa iti construiesti caracterul, sa razbati in viata, sa diferentiezi binele de rau? Nu cred ca exista…

Am mai fost tradata de oameni din jurul meu, am gustat amaraciunea dezamagirii, dar de fiecare data au fost acele persoane langa mine care m-au ridicat si mi-au dat sa gust nectar…si dezamagirea disparea…acum de unde mai iau nectarul? Tu, care m-ai ridicat de jos, m-ai scuturat de tarana, mi-ai ridicat fruntea si m-ai tinut dreapta in fata vietii…tu ma amarasti?

Nu am idoli, dar aveam un exemplu in persoana care ma invelea si imi spunea noapte buna. Stiam exact cum vreau sa fie barbatul de langa mine atunci cand ar fi fost sa imi intemeiez o familie…aveam cel mai bun prieten…un ideal.

Am fost invatata sa nu am asteptari mari de la nimeni, nici sa ofer incredere gratuita, dar cand persoana care te invata toate aceste lucruri iti terfeleste inima care il privea mereu cu ochi de copil, cand esti amenintat si renegat “out of nowhere” tocmai de cel ce te-a adus pana aici, cand  acea persoana seamana numai durere si disperare in tine, in persoanele cele mai dragi de pe lumea asta tie, cand brusc din familie devii dusman fara sa fi facut nimic sa meriti o razbunare puerila, o dusmanie indusa de un comportament adolescentin…nu exista scuza. Nu in ochii si in sufletul meu, nu in fata vietii.

Si gandul asta ma consoleaza: nu exista greseala in viata pe care sa nu o platesti, nu exista rau facut care sa nu se intoarca inzecit…si pe langa toate principiile, m-a invatat si ce inseamna satisfactia de a il vedea pe cel ce ti-a gresit la pamant, mai presus, ce satisfacator e sa mai arunci o mana de tarana peste el. M-a invatat sa nu caut razbunare, dar sa profit de ocazie, daca mi se ofera mijloacele.  

Dezamagirea in ceea ce te priveste nu trece nici cu nectarul Zeilor iar eu o sa continui sa imi jelesc tatal si sa dau de pomana ptr el, iar in ziua in care viata va face dreptate, voi fi acolo sa atest acest lucru, sa arunc pumnul de tarana…sa imi impac inima de copil.

Mi-a omorat tatal in cel mai brutal mod: l-a aruncat in spatele constiintei sale si l-a inlocuit cu o bestie cu chip de om, cu un animal fara scrupule, cu un nimeni in fata mea. Copilul din mine este orfan, copilul din mine isi jeleste tatal.

Tu, nimeni de azi, nimeni de 5 luni, esti un las!

Atat?!?

Mirosul de cafea proaspata ii inunda simturile. Buimaca si amortita incearca sa desluseasca dansul razelor de lumina. E dimineata tarziu. Linistea urla din toate colturiile orasului. Trebuie sa fie weekend. Refuza sa deschida ochii, este inca ancorata in placerea unui somn fara vise. De'ar fi fiecare zi asa.

Printr-o incercare timida de a parasii vulnerabilitatea asternuturilor, abandoneaza un picior pe marginea patului. Varfurile descopera o suprafata rece si dura ce ii trimite senzatii de electrosocuri in fiecare por din fiinta. Totusi nu mai poate ignora aroma de cafea.

Deschide ochii sub sprancene incruntate incercand sa'si dea seama ce o ademeneste mai mult...Aroma cafelei...sau imponderabilitatea ce o simte cuibarita acolo.

Renunta greu la refugiul ei. Se aseaza pe marginea patului cu fata in palme, talpile pe suprafata rece si solida ce a pedepsit-o mai devreme. Se simte usoara, se simte...fara simturi. E ca si cum corpul ei inca ar dormi, amortit, abandonat in haurile necunoscutului. Se ridica hotarata, dintr-o miscare, si in fata ei, intr-o oglinda cruda, se infatiseaza imaginea unei tinere aproape goala... O tanara buimaca, sleita si dezordonata. Cine esti si ce vrei de la mine? se intreaba in sinea'i...

Picioarele'i inerte se arata de sub un tricou ce nu-i apartine. Umarul drept se incapataneaza sa nu stea sub acelasi tricou. O pereche de cercuri putin mai intunecate ii stau la baza ochilor intrebatori. Parul lung pana la mijlocul spatelui pare sa se fi scurtat considerabil peste noapte. Rasufla usurata...este doar din cauza ca este foarte, foarte ciufulita.

Nu poate recunoaste nici un element din camera. Nu poate sa recunoasca nici o trasatura din reflexia ce parca o sfideaza.

Incepe sa cerceteze...de undeva de pe podea isi pescuieste topul...apoi incepe o poveste asemanatoare cu Hansel si Gretel. De sub pat ii zambeste o sticla goala de vin...sub care se afla o bucatica de dantela neagra....continua cu noptiera pe care gaseste o alta sticla de vin, dar nu si urmatorul element al puzzlelui ei. Nu ca ar stii ce mai e de gasit.

A terminat vanatoarea si se uita impasibila la toate hainele pe care le-a gasit. I se pare atat de inutil sa se imbrace acum. Ce ar mai fi de vazut si nu s-a vazut deja.

Este curioasa, intrigata, incitata. Unde e si cum a ajuns aici? De ce memoria vrea sa se razbune pe ea, refuzandu-i orice indiciu despre ultimele ore? Instinctul ii spune ca nu este in pericol dar adrenalina ii danseaza sangele de-a lungul corpului. Sticlele de alcool gasite in diferite unghere ale incaperii ii pot oferii indicii, dar totul e de fapt nimic. Nu sunt decat presupuneri. 

Constiinta ii spune sa se imbrace si sa fuga cat mai repede fara sa se uite inapoi. Dar unde era constiinta acum cateva ore? 

Apasa clanta si inspira puternic inainte de a face primul pas in afara acestei incaperi incarcata cu o tensiune palpabila. Ghidata de aroma cafelei si de un sunet de fundal ajunge in bucatarie. Nu...nu si-a amintit nimic pana acum. Nu recunoaste locul acesta, in schimb recunoaste alta sticla de vin...e ca cele gasite in camera. Gaseste cafeaua aburinda pe aragazul inchis. Pe barul de alaturi un mic biletel : "Buna dimineata!" Atat?!?!

Devine frustrant...Incepe sa cotrobaie prin toate dulapurile dupa zahar, apoi pescuieste din frigider laptele. Pe cutie o nota : "Incantat de cunostiinta!". Neasteptat corpul ei are o reactie aproape convulsiva si nu simte nici cel mai mic impuls sa fuga...totul o atrage....totul ii va fi sfarsit sau nu...

Ea

Asa e Ea. Putin nebunatica, un pic trista si plina de imaginatie. Du-o pe malul marii pentru o plimbare sub clar de luna. Atunci vei vedea cea mai frumoasa parte a Ei. Luna va scoate la iveala toate visele Ei secrete iar apropierea apei o poate face sa se relaxeze si sa renunte la cele o mie si una de inhibitii. S-ar putea sa ii vezi intregul colorit emotional intr-o ora. Asa vei putea alege sentimentul care-ti place si o vei putea incuraja sa-l cultive. Cand o ai pe Ea, singura cu tine, pe o plaja, sub luna plina, se petrece o stranie schimbare. Ea, cea distanta si rezervata, pe care o vezi ziua, sau Ea, cea pe care ai observat-o la teatru sau la restaurant fiindca radea mereu si flirta cu nerusinare, devine brusc o creatura din alta lume atunci cand razele magnetice ale lunii ii stralucesc in ochi si urechile i se inunda cu fosnetul valurilor. Ea va deveni o nimfa a marii care te poate purta dincolo de limitele imaginatiei tale. Ea e rareori agresiva in mod deschis, asa ca va trebui sa faci tu prima miscare. Starile Ei se schimba, in medie, de 4 ori pe luna, plus fluctuatii minore, de 2 ori pe zi. Ea e previzibila intr-un mod imprevizibil. Rasul Ei zurliu iti va umple viata de placere iar umorul ei frust si sanatos iti va fi si mai drag cand te vei gandi la sirenele sarcastice cu spirit cinic si chicoteli ipocrite. Sentimentele Ei sunt atat de delicate, incat nu stii cand poate devenii, brusc, vulnerabila la intelesuri ascunse. Ea cere foarte putin pentru cat daruieste. Nu te lasa pacalit de slabiciunea manifestata din cand in cand. Acea fetita neajutorata care se cuibareste in bratele tale puternice pentru ca tu sa o protejezi de lumea rea si rece, e perfect capabila sa se descurce singura. Curajul pe care nu pare a fi in stare sa si-l adune pentru a-si alunga propriile temeri, apare ca din senin, stralucitor ca soarele, atunci cand, cei dragi au nevoie de Ea, cea puternica. Ea nu te va dezamagi niciodata si in acele momente iti va aminti mai degraba de o stanca decat de o fragila raza de luna. Ciudata Ei posesivitate o face sa fie de neclintit, dar niciodata agresiva. Ea stie, in adancul sufletului Ei, ca oricat de departe te-ai duce ca sa-ti urmezi visele, te vei intoarce intotdeauna si Ea va fi acolo, asteptandu-te rabdatoare. Ochii Ei inca vor mai avea stralucirea lunara de care-ti amintesti, iar Ea te va intreba cum a fost si cum te simti. Daca nu ti-a mers bine, va spune o gluma ca sa te faca sa razi si-ti va alunga grijile cu sfaturile Ei de bun simt si umorul Ei nebun. Mai tarziu, la lumina flacarilor din semineu, te vei uita la chipul Ei senin si te vei intreba din nou: " O fi, de fapt, oare, o creatura lunara sosita dintr-o gradina invaluita in ceata, sau o adorabila nebuna plina de viata?"

24 hours of fantasy

Ma uit cu stupoare la ceas....s-au implinit putin peste 24 ore de cand mi-am afundat complet capul si ochii in laptop...si nu numai...toate gandurile,reflexele, visele proprii si fantezia sunt adanc infipte inauntrul ecranului de 13'. In realitate sunt adancite mult mai departe de suprafata asta supreficiala de inginerie. Uitasem cat de mult ma destinde lectura.
O buna prietena mi-a redeschis apetitul printr-o timida incercare de a experimenta o noua modalitate de a ne lasa de fumat. Mi-a trimis un document .pdf :"Carte Anti Fumat- Allen Carr". Am inceput s-o citesc la servici amuzata si curioasa,din plictiseala chiar.
Desi "cartea" suna promitatoare, eu nu eram destul de convinsa ca va fi mai mult decat o modalitate de a-mi pierde timpul. Pe parcurs m-a acaparat si desi nu este genul de carte care sa te faca sa-ti imaginezi foarte multe,m-am cufundat repede si profund in randurile ei.Nu-mi spunea nimic din ceea ce nu stiam deja,numai ca are obiceiul de a se repeta(cateodata agasant)Probabil cu rol de a accentua si de a intari.
Tre' sa marturisesc ca parcurgand paginile am inceput sa cred ca ma va ajuta, ca ma voi lasa de fumat printr-o metoda noua, putin cunoscuta si absolut ilara din punctul meu de vedere. Astfel incat am plecat de la birou cu laptopul in brate. Credeam cu tarie ca succesul consta in a nu-mi dezlipi ochii si implicit atentia de la ea.
Nici nu stiu cand am ajuns acasa si in aproximativ 2 ore am devorat-o.
Fara sa-mi dau seama trageam insetata din tigare.Nu avusese efect, cel putin nu pe moment. Nu m-a invadat tristetea esecului, dimpotriva incercam sa urmez instructiunile.M-am lasat pagubasa, recunoscandu-ma in scuzele fumatorilor ce erau cuprinse in carte. TOATE dar toate; cred ca autorul nu a ratat nici o scuza pe care unul din noi,dependentii sa nu o folosim.
Desi nu m-a ajutat personal, sunt sigura ca toate cazurile "rezolvate" de care vorbeste autorul sunt reale si ce m-a determinat cu adevarat sa trec de primul capitol este faptul ca El,autor,narator....om, oricum vreti sa-i ziceti este un fost fumator inrait, foarte inrait care a reusit.Cartea astfel devenind personala si apropiata tie, ca cititor....facandu-te sa scapi de exasperarea gen:"inca niste sfaturi si solutii din partea unor oameni "perfecti" ce nu ne spun nimic din ce nu stim, dar ei insusi avand prea putin habar despre ce vorbesc cu adevarat"
Nu am de ce sa deliberez foarte mult pe tema asta,cum am spus cartea e de gen psihologic nu fantazist. O recomand cu caldura ca pe o lectura...interesanta, diferita.
Ce e poate mai departat de "zilele noastre"este faptul ca El crede si a crezut cu tarie in convingerea proprie,ignorand scepticismul tuturor si indeplinindu-si telul prin tarie, ambitie,stapanire de sine si optimism
Cam rar in zilele noastre,chiar si cand e vorba de o "simpla" dependenta...de orice fel ar fi ea:)
In prezent sunt in lumea lui Stephenie Meyer si a vampirilor ei
Sunt transpusa total acolo de ieri de pe la 18:00. Am citit pana azi dimineata la 4:30 cand simteam ca ochii se inchid in ciuda eforturilor mele zadarnice,cand simteam ca nu mai au nici un sens cuvintele alea si cand imaginatia mea intrase in slow motion.Am decis ferm in momentul ala ca e timpul sa nu superficializez ultimele ore petrecute in felul ala prin simpla incapatanare de a termina Al doilea volum, dupa ce primul ma tinuse in priza si pana la jumatatea celui de al 2-lea am plans ca un copil innabusindu-mi suspinele si geamatele.Acum citesc Eclipse(part a 3a)si nu ma las pana nu termin....500 si ceva de pagini da' ce dracu...in 8 ore am terminat primele doua volume....pana dimineata il termin
Am vazut filmul....ambele si sunt cu atat mai incantata ptr ca imaginatia ma ajuta mult si spre uimirea mea, vizionarea filmului(/or) nu-mi umbreste cu nimic lectura(ca in alte cazuri de adaptari)ba din contra
Dar pe tema Twilight o sa revin ulterior pentru ca e mult de scris si vreau sa dedic o atentie sporita subiectului "cronicii" ce o voi face
Sunt in Transa. pt foarte putine lucruri scot un pic capul la suprafata, iar putin inseamna f putin...

Happy B-Day my Dear

Yup, a mai trecut un an si am schimbat prefixul.I'm getting old...poate la varsta asta n-ar trebuie sa-mi pese sau sa ma ingrijoreze lucru asta dar cum eu sunt pe de'andoasele ma sperie si ma intristeaza.Cum imi sta in fire, de ziua mea n-am petrecut,n-am simtit nevoia.Am simtit doar ...tristete.In ultimii ani e singurul lucru pe care-l simt de ziua mea:)Timpul trece si stiu ca nu-mi sta in putere sa-l opresc si mai mult decat atat, parca e mai greu ca niciodata sa tin pasul cu el:)Ma uit in urma si vreau sa bifez realizarile din ultimul an...e greu sa gasesc ceva care sa ma fi multumit pe deplin, sau ceva devenit realitate din tot ce mi-am dorit cu adevarat.Am o slujba bunicica,am o surioara ce ma umple de fericire...si...si o iubire doar a mea,de care nimeni nu stie,care-mi ingreuneaza psihicul,fizicul...
Blow the candless and make a wish...m-am gandit 2 zile ce sa-mi doresc,ce ar fi mai important in momentul asta pt mine,de ce am nevoie urgent...si cand a ajuns in fata celor 20 de lumanari am avut un blank total:) Am inchis ochii am strans din dinti si am rastit cu voce tare in coridoarele mintii singura dorinta ce a iesit la suprafata din negura...Mi-am dat seama ulterior ca iar ma las dusa de val si ca am inceput iar sa cred in povesti, sa-mi doresc poate imposibilul,ca pierd din vedere lucruri mai importante decat ceea ce mi-am dorit...n-am mai fost atat de egoista in a-mi dori ceva de cand am implinit 16 ani.:)
Dar cine poate sa ma acuze ca-mi doresc iubire?Dar o iubire sincera si adevarata,care sa ma protejeze, sa ma incite, sa-mi ofere siguranta si clipe de neuitat?
Nici nu mai sunt in stare sa-mi stabilesc niste teluri pt anul ce vine,parca totul e inghetat in mine...minte, ratiunea....nu simt decat cum imi clocoteste sangele in vene si cum ma podidesc lacrimile cateodata
E grea povara ce-o duc pe umeri....si-mi umbreste mintea:)